Ferrari Purosangue: apar primele informații despre prețul de pornire

Autor: Bogdan Bârliga 16 feb. 2023 Știri auto

Deși reprezentații Ferrari au susținut mult timp că nu vom vedea vreodată un SUV cu sigla celebrului producător din Maranello astăzi avem deja primele informații despre prețurile cerute pentru acest nou model.

Purosangue a fost anunțat în anul 2018 și prezentat oficial anul trecut, iar acum încep să apară informații despre prețul de bază al acestui SUV.

Cel mai puternic SUV de serie produs până acum

Așa cum aminteam foarte mult timp Ferrari a susținut că nu va fabrica niciodată un SUV, dar vremurile se schimbă și noul Purosangue este primul model din istoria companiei dotat cu patru uși și o caroserie înălțată.

Sub capotă avem un propulsor de 6,5 litri capabil să ofere 725 CP și un cuplu maxim de 716 Nm la 6.250 rpm, iar cu acest motor Ferrari Purosangue este cel mai puternic SUV fabricat vreodată în serie.

SUV-ul de performanță are o accelerație de la 0 la 100 km/h în 3.3 secunde și poate atinge o viteză maximă de 310 km/h.

Dacă tot a fost încadrat la categoria SUV să prezentăm și dimensiunile: Ferrari Purosangue are o lungime de 4.973 de mm, o lățime de 2.028 de mm, o înălțime de 1.589 de mm și un ampatament de 3.017 mm.

Cât costă Ferrari Purosangue

Reprezentații producătorului italian au oferit pentru publicația Car and Driver prețul de bază valabil pentru unitățile ce urmează să fie vândute în SUA.

Așa cum specula și presa auto din Europa prețul de pornire pentru un Ferrari Purosangue începe de la 398.350 de dolari ( aproximativ 371.890 de euro).

Pentru comparație SUV-ul celor din Maranello are un preț de vânzare aproape dublu dacă ne raportăm la modelul rival Lamborghini Urus.

Pe de altă parte Ferrari a anunțat în luna noiembrie a anului trecut că suspendă temporar comenzile pentru noul Purosangue.

Lista de așteptare pentru noul SUV se întinde deja pe următorii doi ani, iar până acum Ferrari nu a livrat niciun exemplar Purosangue.

Recorduri depășite de Ferrari în 2022

Ferrari a raportat o creștere a venitului net de 13 procente pentru 2022 și compania italiană susține că a vândut anul trecut cu 18,5% mai mult față de 2021.

Profit net a fost de 939 milioane de euro pentru 2022 în creștere cu 13% față de cifrele înregistrate în 2021. Producătorul italian de autoturisme sport a reușit să livreze anul trecut 13.221 de unităţi stabilind astfel un nou record pentru companie.

Vânzările au crescut cu 19 procente față de 2021 când Ferrari reușea să livreze 11.155 unități la nivel global.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Ferrari


Bogdan Bârliga
Bogdan Bârliga
Bogdan are peste 19 ani de experiență în mass-media (print / online). În trecut a lucrat pentru grupuri de presă precum Finmedia, Realitatea-Cațavencu, Ringier AG și altele. Pe lângă zona editorială a ocupat și funcția de Social Media Manager (administrare conturi multiple de Facebook, Instagram, ... citește mai mult

Comentarii
Inchide